Mai Multe Vizualizări
Note de degustare
Sărut este o întâlnire - nu doar între două soiuri, ci şi între două şcoli, două culturi, două tradiţii. Pinot Noir - unul dintre marii struguri ai Franţei, şi Fetească neagră - soiul simbol al României. Vinul născut din această întâlnire este însă mai mult decât suma componentelor sale - atributele fiecărui soi fiind împletite într-o personalitate distinctă. Are ceva din delicateţea şi eleganţa Pinot-ului, dar şi note din forţa şi rusticitatea bine temperată a Feteştii negre.
Culoare roz-somon intensă şi profundă, cu arome de cireşe albe, petale de trandafir, piper, frunze uscate, complex, dar neobositor. Gustul este proaspăt, vivace, dominat de fruct, cu o aciditate sprintenă, dar bine mascată de corpul mai dens decât media, şi un final lung, plăcut, intens şi relaxant.
Un vin solar, dar care nu cere neapărat seri de vară şi vacanţe, ci mai degrabă întâlniri lungi, conversaţii calde şi plăcerea împărtăşirii.
Metoda de vinificație
Strugurii s-au cules mecanizat şi s-au ţinut la macerare peliculară, pentru extragerea culorii, timp de 3 - 6 ore. A urmat presarea, limpezirea mustului obținut la rece şi apoi fermentarea lentă, în cisterne de inox, timp de aproximativ o lună, la temperaturi de 15 -18 °C. Vinul obținut s-a maturat pe drojdii fine.
Temperatură recomandată de servire
11ºC - 13ºC. Eventualele depuneri certifică numărul minim de intervenții care se fac asupra vinului
Tipul vinului: Cupaj Roze, sec
Varietate: Pinot Noir, Fetească Neagră
Anul de recoltă: 2020
Alcool: 13% vol.